| Home | | Contact | | English Version | | Italian Version |
 
 

Despre noi

Filozofia noastrã

Servicii

Pieţe

 
 

 Grupul SDI


Grupul SDI este primul grup italian care dispune de toate competenţele necesare susţinerii Dezvoltãrii Durabile, a Creşterii Responsalibitãţii Sociale a societãţilor şi a PA- administraţiei publice centrale si locale.
Grupul SDI opereazã:

  • în consultanţa cu privire la impactul asupra mediului în cadrul sistemelor teritoriale;
  • în producţia de energie din Surse Regenerabile, în care deţine experienţã pe teren;
  • în proiectarea intervenţiilor de integrare a utilizãrii surselor de energie;
  • în acompanierea formativã şi a consulenţei, în care se sprijinã de TILS, o mare societate de formare managerialã şi tehnologicã.

Grupul SDI, pe baza studiilor celor mai importante societãţi de rating, considerã cã societãţile care sunt capabile sã înglobeze în modelul lor de dezvoltare problematica socialã şi de mediu reuşesc sã obţinã avantaje care le vor asigura un nivel de creştere mai mare pe termen mediu şi lung. Aceasta datoritã accesului pe pieţe de capital dedicat lor, îmbunãtãţirii reputaţiei, creşterii patrimoniului intangibil al întreprinderii şi a unei fiscalitãţi din ce în ce mai avantajoase.

Societãţile Grupului sunt:

Sudgest - Proiectare şi Gestiune a resurselor hidrice
Ecosistemi - Proiectare şi Consultanţã pe probleme de mediu
Energethic - Producţie de energie din surse regenerabile
TILS S.p.A. - Formare şi Consultanţã




Tils Energethic Sudgest Ecosistemi

Misiune |
Directorul General |
Grupul SDI |
Campusuri în Italia |


 
 
PRIVACY © TILS 2008 NOTE LEGALI WEBSITE INFO